Doamne, care este nădejdea mea în viaţa aceasta, sau care este mângâierea cea mai mare a mea din toate câte se văd sub cer? Nu eşti Tu, Doamne Dumnezeul meu, a cărui milă nu are margini? Unde mi-a fost mie bine fără de Tine sau când mi-a fost mie rău fiind cu Tine? Mai degrabă vreau să fiu sărac pentru Tine, decât bogat fără Tine. Mai degrabă vreau să fiu străin şi călător pe pământ cu Tine, decât cetăţian al cerului fără de Tine. Unde eşti Tu, acolo e cerul, iar moartea şi iadul este oriunde nu eşti Tu. Tu eşti dorul sufletului meu, pentru aceasta, strigă, plânge, suspină dupa Tine, şi nu poate astfel decât să strige, să plângă, să suspine. Deplină încredere nu voi avea în nimeni, decât numai în Tine singur, căci cine altul mă va scoate din tot necazul, atunci când va trebui, afară de Tine? Tu eşti nădejdea mea, scăparea mea, mântuitorul şi ajutorul meu cel mai credincios în tot locul şi minutul.
Fiecare se îngrijeşte de el, numai Tu singur cauţi mântuirea mea, sporul meu în fapte bune, şi le întocmeşti toate spre folosul meu. Chiar şi când mă dai ispitelor şi necazurilor, faci aceasta tot pentru binele meu! Căci Tu încerci cu mii de ispite pe cei ce îi iubeşti. Şi în mijlocul acestor încercări se cade a Te iubi şi a Te binecuvânta, ca şi când aş fi daruit cu mângâierile cele mai dulci.
În Tine dar pun toată nădejdea şi scăparea mea, Dumnezeul meu; la picioarele Tale aduc toate necazurile şi strâmtorările mele, căci toate câte văd în afară de Tine, slăbiciune şi nestatornicie sunt- nici prietenii cei mulţi nu mă pot ajuta, nici ocrotitorii puternici nu mă pot sprijini, nici înţelepţii nu-mi pot da sfat folositor, nici cărţile învăţaţilor nu mă pot răscumpăra, nici un ascunzişi nu-mi poate da scăpare sigură, dacă Tu, Doamne, nu Te vei îndura a mă sprijini, a mă ajuta, a mă întări, a mă mângâia, a mă sfătui şi a mă lua sub acoperământul aripilor Tale.
Pentru că toate câte par a făgădui pacea şi fericirea în afară de Tine nu sunt nimic, şi cu adevărat n-aduc nici o fericire. Tu eşti dar începutul şi sfârşitul tuturor bunătăţilor, Tu eşti plinirea vieţii, Tu nesecatul izvor a toată lumina şi cuvântul; şi a nădăjdui spre Tine, numai aceasta este mângâierea cea mai mare a slugilor Tale. Spre tine ridic ochii mei, în Tine pun toată încrederea mea, Dumnezeul meu. Părinte al îndurărilor, binecuvântează, sfinţeşte cu sfinţenie cerească sufletul meu, ca să fie Ţie lăcaş sfânt, şi scaun măririi Tale celei veşnice şi biserică vrednică duhului Tău, unde ochii Tăi să nu întâmpine nici o necurăţenie. Doamne, după mărirea bunătăţi Tale şi întru mulţumirea milei Tale caută spre mine, şi ascultă rugăciunea slugii Tale cele înstrăinate departe de Tine, în pământul întunericului şi al morţii. Apără, păzeşte sufletul slugii Tale în mijlocul atâtor primejdii ale vieţii acesteia plină de stricăciune şi, însoţit de darul Tău, îndreaptă-l pe calea păcii către patria luminii celei veşnice. AMIN
Urmarea lui Hristos; Editura Bunavestire
